Ce dragi îmi sunteți voi munți,
Cum nu v-aș mai săruta pe frunți
În numele celor fără nume şi mulți
Călcați în picioare, huliți şi desculți,
Robi în țară la ei,
La stăpâni tălâmbi şi meșei,
Care ne fură pădure după pădure
Şi până şi graiul vor să ni-l fure,
De ne rămân munții golași
Încât îți vine, în pasca ei, lumea asta s-o lași.
În mine, acuma, cerul şi pământul își dau mâna;
Aprindeți-mi ortacilor lumina.
Vrut-am pentru cei mulți,
Hăituiți şi desculți,
Codrii aceștia făloși ca-n povești,
Să fie odată şi-odată, cum au fost românești,
Să nu mai umble moții tehui, ca vaca beteagă,
În loc de pită cu gloanțe-n desagă,
Din tainițile adânci ale pământului
S-aducem pâine şi pace orișicui;
Asta mi-e crucea, doar atâta vrui,
Să scăpăm de zdroaba care ne stă în coaste ca un cui.
Acum când roata e gata
Să-mi sfarme fluierele picioarelor şi beregata,
Voi moților ascultați-mă pentru totdeauna:
Să-mi puneți la creștet, soarele, pe inimă, luna
Şi stele, stele fără număr
Vor crește din fiecare umăr,
Pe creste de munți
Şi pe-ale voastre-ngândurate frunți.
Prin vreme, pururea treze,
Calea, de-acuma-nainte, să v-o lumineze.
În ultimul meu ceas
Atâta ujură vă las,
Nainte de moarte,
Viața mea să vă rămână cea mai sfântă carte,
De-acolo din păluțele lor o să vadă
Cum domn după domn, ca butucii-o să cadă
Şi n-o să rămână urmă, nici de sămânță, din ei,
Deși se cred, astăzi, crestoși şi dumnezei,
Iar pe voi vă vor privi tehui din filigorie
Cum pășiți, odată cu mine, pentru vecie, în istorie.
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.