Memoriei lui George Popa
S-a întâmplat un leat, o scrisă, un ceas,
Galaxii de drumuri în urmă au rămas.
Cuvintele, imaginile, visurile vii,
Le-am lăsat prietenilor nestinse făclii.
Poetul a plecat spre legendă discret,
Ca o reverență din caligrafia unui menuet.
Plecarea aceasta încercare îmi este,
Şi-mi pare un cântec dintr-o nescrisă poveste,
Iar țărâna țării, cu mâna blajină,
Mă va preface în pâine şi lumină.
Glia ce m-așteaptă cu ardoare,
Îmi va fi merinde şi câteodată şi soare.
Cerul patriei cu care clipa mea,
A plivit vecia de spumă şi nea,
Mi-a dăruit, ca şi nouă, tuturor,
Neprețuita osândă să cultiv livada slovelor,
Şi argat să rămân pe vecie,
Cântecului sacru şi fără de sâmbrie.
Acum când noaptea s-a lăsat peste streșina pleoapelor,
Mai tare-mi sună-n sânge tulnicul plecărilor.
Peste această mătăsoasă rană,
Îmi crește griul pașilor nădejde şi hrană,
Că voi, prietenii mei, veți cânta mai bine,
Tot ce-aș fi vrut să cânt și am luat cu mine.
Pentru frumusețea de care mă despart,
Cu steaua polară la cart,
Mi-oi preface somnul în umbră şi pâine,
În credința că mâine,
Cuvintele cu inima mea de acum,
Nu vor rămâne numai tămâie şi fum,
Că versul pe care vi-l las, cu bogăția și sărăcia lui toată,
Ca o privire de ciută înjungheată,
Va tresări în voi o clipă, un ceas,
Când plec spre legendă şi-uneltele mele in mâinile voastre le las,
Să născociți cu literă de cânepă domnească,
Noi frumuseți pentru poezia noastră românească.
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.