Creștea tristețea în fântâna ochilor ca o ceață,
Ca în vis cu vârcolaci o albeață.
Amintirea se-nălța părelnică-n viori
Şi se cuibărea-n ciorchini de stele,
De aceea cădelnițarea ei spărgea lumina-n zori
Scuturând batiste albe pentru ceasuri rele.
Las-o-mpăturată-n pene, s-o ducă boi cudalbi,
Cetanie să-i cânte florile din clopoțeii dalbi,
Nu priponi visele în jghiab de mătrăgună,
Acolo unde-i cerul pe munte căzut,
Iezii tristeții sloboade-i la păscut
Şi mânzii-ndulcirii vor necheza a bună.
Atunci copilăria s-ar deslipi de lut,
Poetul ar scrie-o-n carte şi n-ar fi clopot mut,
În elegii ar crește ca frica-n căpriori,
Embleme pentru visuri, ori
Mai bine să nu ne amintim,
Că-n fiecare clipă murim, murim, murim...
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.