Poate suntem, dacă stai şi-asculți
Visul pământului, ce crește în noi,
Ori sufletul îngenunchiat al celor mulți,
Crescut în inimile noastre ca într-un altoi.
Poate suntem lacrime şi stele,
Rază de soare pe care o auzim cum cade
În viorile din noi care au cântat de jele,
Când ne îmbrânceau popoarele nomade.
Dar dacă stau şi-ascult mai bine
Simt c-am prins în talpă rădăcini,
Prin care suie cohorte de strămoși în mine
Şi ard în noi corole de lumini.
Suntem sufletele celor care-au ars dureros
La Alba Iulia, când peste caznele lui Horia se lăsase seara
Şi-n cele patru zări creștea o singură dorință, un vuit grandios:
Vrem să ne unim cu Țara!
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.