Poetei Florica Ciura
Condeiul meu nu e condei de cin,
N-are blazon cu pajure sau lei,
Da-n fața lui smerit mă-nchin,
Că plâng şi râd în el strămoșii mei.
E un condei sărac, cioplit dintr-o surcea,
Dar are aripe şi mai ales căldură,
Vioară se preface-n mâna mea,
Ori bardă cu prăseaua dură.
În inimă i-am aşternut un pat
Şi-adorm cu el în gând, cu el mă scol,
De am o bucurie tot cu el o-mpart,
Iar de sunt obosit mi-e perină şi țol.
Când îl privesc, îl simt cum mă îmbie,
Să ard cu fie ce cuvânt cum arde-o stea,
Şi-n fiecare rând ce nu-l pot scrie,
Îl simt cum plânge frământat de mila mea.
Mi-e drag condeiul meu sărac,
Cioplit din țandură de brad,
De cine știe ce strămoș, urmaș de dac
Şi în rășina lui cu el mă scald.
Când plânsul mă îneacă-n pumni îl strâng,
Aș vrea să fac din el sâneață sau pumnal,
Dar mă retrag în mine, tac şi plâng,
Pentru atâtea visuri îngropate în Ardeal.
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.