Doina car m-a durut şi acuma mă-nfioară,
Ca arcușul de mesteacăn pe o tâmplă de vioară.
Nimeni, ca noi, nu citește-n toate tainițele sale,
Parc-am sta, în jurul vetrei, cu strămoșii la taclale.
Tot cu doina dorm păstorii, iarna sau vara în toi,
Pașii ei de iasomie mai lasă urme prin noi.
Pe unde mângâie cu ochii, plaiul nostru românesc,
Răsar stele minerale şi minunile-nfloresc.
Ni-i dragă doina că-i a noastră, de dorurile noastre plină,
Şi am suit cu ea, din întunerec, în luceferi de lumină.
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.