Privesc în viitor ca un adolescent,
Citind trecutul țării în scoarța copacilor,
În steiul care stă de vorbă cu zenitul,
În țarinile desțelenite la cota o mie douăsute,
În casele moților cioplite cu barda,
Cu tâmplele răzimate de umărul cerului,
De la Burebista încoace şi, şi mai de demult,
În amforele dezgropate de plug,
În amintirea celor trași pe roată,
Sau spânzurați în furci,
Pentru că s-au răsculat să-şi facă dreptate,
Pentru că au îndrăznit să rostească cuvântul mamă,
Şi pâine şi prietenie şi pace,
Oblu, omenește,
Așa cum l-au învățat de mii de ani,
Românește,
Şi-l mai citesc în inimile care au zvâcnit,
Cândva în gloată,
Iar acum cresc în iarbă şi în flori.
Cu cât citesc, scormonind mai adânc, în pământ,
În plasma istoriei nescrise,
În datine care n-au fost trecute în zapise,
În lacrimile care au zămislit râurile mele,
Cu atât sunt mai tânăr, mai acasă,
Mai înrudit prin sânge şi sudoare,
Cu cei ce înalță visul pân' la stele,
Cu cei așezați, cuminți, în legende şi ulcioare.
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.