Pe dâlma asta dorm strămoșii mei
Păstori, cu turmele de-avalma,
Le-a-ncremenit pe ghioage palma
Şi chipul li s-a strămutat în stei.
Pe-aici hălăduiră către soare
Suind cântând cu tulnicul pe creste
Şi-ncet, încet, trecură în poveste
Ca doina lor tânguitoare.
Sub glia asta aspră şi pestriță
Zac frunțile de agatârși, boltite,
Şi inimile lor prin cetini risipite
Mai pritocesc a răzmeriță.
Strămoșii mei născuți în pântec de pădure
Ca zimbrii-adulmecând în vânt
S-au răsucit, sub lespezi, în mormânt,
Că vor pizmașii țara să ne-o fure.
Hei, fraților, tribuni de danii
Ce-ați înroșit cu-al vostru sânge glia
Sculați să retezăm din nou trufia
Spre slava mândrei noastre Transilvanii!
Şi-nfipți aici ca ulmii-n glie,
Cu rădăcini adânci încolăciți sub stânci
Ne vom lupta în coate și pe brânci,
Dreptatea voastră să re-nvie.
În lupta asta unul mi-e făgașul
Şi voi rămâne lângă voi, mereu,
Chiar de va fi nevoie să-l sugrum pe Dumnezeu
Şi să-mi cioplesc alăturea de voi sălașul.
Noi n-am râvnit în veac să fim stăpâni
Pe-o țandură din altă țară.
Să știe asta toți pismașii, dară,
Că-n fiecare stean, pădure, apă, veghează tâmple
de rumâni.
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.