Tată, munții şui, au îmbrăcat sarică de aramă,
N-auzi cum iară ceterile cetenei te cheamă?
Pădurile au ruginit ca toamna în tulee
Şi cineva a zugrăvit, în frunzară, ospăț de curcubee.
In padină și-au făcut culeuş nişte ciute de iască,
Mioarele noastre, iarba de ceară, nu vor s-o mai pască.
Astăzi am cioplit un tulnic Savetii, să-l aibă la Târgul de fete.
Acuma știe hori, ai s-o auzi când va cânta, să ne desfete.
Mama-i tot cu grije, mereu se uită-n calendar
Şi Lisandru-i cere-ntruna bănuți să-şi cumpere abecedar.
Era să uit, fata gornicului, ceea care șapte veri a tot bolit,
Eri, pe la ojină, în mâna popii s-a sfârșit.
Tată, cum de nu te mai întorci, acolo, jos, în țară
N-a-nceput în frunze, în miriști şi-n cer, vara, să moară?
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.