Prin vântul aspru de la est la sud
Zimbrii veșniciei îmi pare că-i aud,
Din dacice porți, de la soare răsare,
De pe străvechi şi-nvolburate hotare,
De departe, de-atât de departe,
De dincolo de viață şi de moarte,
Din mii şi mii de Vârfuri-cu-Dor,
Pe ușoare covoare de soare cobor
Pe poteci fără număr,
Cu a veacurilor tundră de flamuri pe umăr,
În cântecul meu să-i închid,
Ca Meșterul Manole pe Ana în zid,
Într-o columnă fierbinte,
Ori piramidă de cuvinte,
Pe cei ce făcutu-ne-am rug din Sarmisegetuza,
Să nu ne afle vrăjmașii nici spuza.
Ca brazii aprinși şi drepți, din zare în zare
Am ars şi ne-am stins cu toți în picioare,
Să se cutremure, în zarea ei albastră,
Roma Cezarilor de furia noastră
Şi de cele din urmă-ale noastre chiote spulberat de vânt,
Să se scoale-n picioare întregul pământ,
Umăr lângă umăr, frate lângă frate,
Să intre cu noi în cetate,
Pe drumul lui Horia, cu moartea pe roată deschis,
Ca pe sub un arc de triumf cu fulgere scris
La Alba Iulia, unde ne-am culcat ostenelile zborului,
În tinda de la Curțile Dorului,
Unde-au odrăslit condurii visului dintâi,
Cu dorul de patrie la căpătâi.
1977 Bad Salzig
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.