Țară de aur, țară de miere de păduri şi pâine,
Cățărată pe steie agreste lângă tâmplă de cer,
Ai așteptat prin vreme,
cu credința în dreptatea de mâine,
şi-o mie de gâtlege,
După ce te-au scos dincolo de lege,
Cu mâna pe sâneață şi dreapta pe hanger.
Tovarășii cu pântecele ca butoaiele
Ți-au spintecat țăranii împușcați de frate
şi colibele le-au prefăcut în tăciune,
Și ți-au luat pământu-n patrușapte
și te-au făcut din nou iobagi fără pământ
La colectivă te-au mânat ca niște vite,
dar cântul lor de dragoste a rămas şi astăzi trist
ca o rugăciune.
Pădurea asta vie de pietroși țărani
sunt iar urmașii vechilor iobagi,
Când îi privești în față te întrebi
cum au putut fi cândva așa de surumani
Şi nu-ți dai seama încă,
cât îți sunt de dragi.
Dați de pământ cu ei te ticăloși
că v-au luat totul din strămoși.
Pecinginea asta nouă-i de ocară
pentru iubire și tot pentru țară!
Mainz
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.