Voi, cei tineri să nu uitați c-avem un trecut,
Prin care ce n-am fi dat să nu mai fi trecut,
Că soarele n-a strălucit cum strălucește
Azi peste toate minunățiile aceste.
Voi nu știți, până când s-ajungem aici, cât a fost de greu,
Eu o știu de la bunicul bunicului meu.
Azi de la înălțimea dimineților mele frumoase
În straie de nenuferi şi de chiparoase,
Văd mai limpede câte oseminte-s îngropate,
Sub viaducte, în silabele versului şi sub olate
Şi înțeleg de ce grădinile cu mirosnă de gutui,
Sunt altare, soare şi grâu în mâinile lui.
Le-am văzut cum au ieșit la lumină, rând pe rând,
Așa cum răsare o stea fără poruncă sau un gând,
Dar cu câtă migală au fost lucrate,
În mintea care pritocește carate,
Numai el singur poate să știe,
Singurul stăpân peste această neasemuită moșie,
Căreia atâția ani de răsmerițe i-am dus dorul...
Numai el stăpânul şi prietenul nostru poporul.
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.