Ca mâine, poate, voi zbura şi eu,
Şi voi păși pe ultimul meu drum,
Ca o părere sau ca un smoc de fum,
Acolo unde, zice-se, c-aș întâlni pe Dumnezeu.
Suntem nepăsători de viață şi de moarte,
Atâta vreme cât trăim,
Dar când e vorba să murim,
Murim frumos doar între coperțile din carte.
E şi în asta o omenească lege
Să fii setios de viață şi de spații,
Să te-nfiori la ale morții stații,
Când tot mai crezi că n-o poți înțelege.
De-aceea cât trăiesc as vrea să sui,
Peste furtuni şi nouri cât mai sus,
Până acolo unde nu-s
Decât cântece care să te-adoarmă în statui.
vezi mai multe poezii de: Vasile Copilu-Cheatră
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.