Eu port în suflet mirosul reavăn
de brazdă neagră, de fân cosit.
La drum m-am pornit tânăr şi sdravăn
şi merg de mult, dar n-am sosit.
De-atâta drum visul îmi pare de iască
şi câteodată plâng ca un copil de leagăn,
durerea mi-a frânt sufletul ca miezul de pască,
am simţit grijile cum mă prind şi mă leagă-n
mrejele lor şi mă duc ca pe-un rob,
gândul pierzării mă apasă ca un sdrob
uriaş, desfăcut dintr-o stâncă –
merg şi n-am ajuns încă,
drumul întors l-am pierdut.
Pribeag de-atunci am rămas
şi scriu cu tălpile-n lut
un cântec de drum şi popas...
vezi mai multe poezii de: Vasile Posteucă
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.