Pe voi nu v-au dat apelor despletite,
prafului descoperit, v-au refuzat.
În sângele meu vă spăl oasele,
vă-nfășor în pleoapelor mele.
Fața mi-a ars-o, nu mai am nimic!
Ați trecut de pragul neputinței,
cu buzele desculțe, macii îi urmez.
Înnebunește pe mine pustia carne,
mă părăsește, o părăsesc.
Pieptul mi-l sparg, la ce-mi mai folosește.
Mă conduce urma vie a dinților voștri,
de la stâncă la stâncă, de la stea la stea,
mă conduce din cer în cer…
Traducere Nichita Stănescu
Vasko Popa – Cele mai frumoase poezii – Ed. Tineretului
vezi mai multe poezii de: Vasko Popa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.