Afară, din infinitul meu încercuit cu ziduri,
din hora de stele, cea din jurul inimii mele,
din înghițitura mea de soare;
din mările hazlii ale sângelui meu,
din fluxul și din refluxul meu,
afară, din tăcerea mea abandonată pe uscat!
Afară, ți-am spus, afară!
Afară, din prăpastia mea vie,
din arborele cel patern și desfrunzit în mine.
Afară! Cât să-ți mai strig: Afară!
Afară, din capul meu care se sfarmă!
Afară, ieși afară!
Traducere Nichita Stănescu
Vasko Popa – Cele mai frumoase poezii – Ed. Tineretului
vezi mai multe poezii de: Vasko Popa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.