Cineva îmi cuprinde umerii
Altcineva mă priveşte lupeşte
Un altul îşi scoate pălăria
Să devină mai vizibil
Fiecare încearcă să afle
Dacă mai ştii tu cine sunt eu
Bătrâne şi bătrâni necunoscuţi
Le atribuie nume flăcăuanilor
Şi fetişcanelor din memoria mea
Pe unul din ei l-am întrebat
De mai trăieşte şi de mai e bogat
Gheorghe Curea
Sunt chiar eu răspunse el
Cu o voce de pe cealaltă lume
Eu îi mângâi obrajii cu palma
Rugându-l din priviri să-mi spună adevărat
Dacă aş mai fi în viaţă eu însumi
Traducere de Leo BUTNARU
vezi mai multe poezii de: Vasko Popa