S-au jucat cu piatra.
O piatră aidoma altora.
S-au jucat cu ea de parcă n-ar fi avut inimă.
S-au supărat pe piatră.
Au aruncat-o în iarbă.
I-au descoperit inima, buimăciţi.
Au deschis inima pietrei.
În inimă un şarpe
un ghem adormit fără vise.
Au deşteptat şarpele.
Şarpele a ţâşnit în sus.
Ei au fugit departe.
Au privit de departe.
Şarpele înconjurase orizontul.
Îl înghiţise ca pe un ou.
S-au reîntors la locul jocului.
Nicăieri, nici şarpe, nici iarbă, nici aşchii de piatră.
Nimic, nicăieri, de jur împrejur.
S-au privit surăzând
cu subînţeles.
vezi mai multe poezii de: Vasko Popa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.