O veșnicie-ntreagă umblă
prin propriul tău infinit
din creștet până-n tălpi, și-napoi.
Singur te luminezi,
în cap ți-este zenitul,
în tălpi amurgul luciului.
Înaintea amurgului, umbrele ți le lași
să se lungească, să se-ndepărteze,
minuni să facă și dezastre
și să se-nchine lor înșile.
Scazi umbrele-n zenit
la adevărata lor mărime
și ție să ți se-ncline, le-nveți
și să dispară-n înclinare.
Umbli și-n ziua de azi, pe-aici,
dar nu te vezi de umbrele tale.
Traducere Nichita Stănescu
Vasko Popa – Cele mai frumoase poezii – Ed. Tineretului
vezi mai multe poezii de: Vasko Popa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.