Floarea-soarelui, oacheșă, ne-ai schimbat-o
cu piatra oarbă, cu ne-chipul tău.
Dihanie, și ce mai vrei?
Ne-ai confundat cu tine,
cu golul din dintele tău gol, otrăvitor,
cu eternitatea ta bearcă.
Să fie oare asta toată taina ta?
De ce te-ascunzi acum în orbitele noastre,
de ce sâsâi cu beznă și lipăi cu groază?
Să fie asta oare tot ce știi?
Nu nouă ne clănțănesc dinții, ci vântului
cel făr-de-treabă, la bâlciul soarelui.
Rânjim la tine, rânjim până la cer
Și ce ne poți face?!
Craniile ne-nfloresc de râs.
Privește-ne, privește-te cât vrei, până te saturi.
Dihanie, ia îndrăznește, hai.
Traducere Nichita Stănescu
Vasko Popa – Cele mai frumoase poezii – Ed. Tineretului
vezi mai multe poezii de: Vasko Popa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.