Bolnavă-n veci de veșnicia mării,
Respir povestea fiecărui val,
Lirismul melancolic și vocal,
Adus la țărm de-albastrul depărtării.
Un zeu a zugrăvit o frescă rece
Pe zbuciumul ce fură-amurg din soare
Și mi-o aruncă-aprinsă la picioare,
Să îmi cuprindă pașii și să plece...
O clipă, gândul e străin de mine.
S-a dus cu vântul care cată chipul
Tăcerii îngropate sub nisipul
Din buclele acestei seri senine.
Doar pescărușii țipă-a libertate
În zbor, c-o voluptoasă înălțare
Și-mprăștie ecoul peste mare,
Să mi-l întoarcă-n versuri înspumate.
Lichid, tot orizontul se scufundă
Și înroșește fresca cea sărată.
Momentul nemurește dintr-odată,
Când mă răpește-n liniștea profundă.
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc frumos pentru apreciere! A venit și următoarea... :) La mulți ani, de Ziua Poeziei!
Manuela Munteanu (autor)
sâmbătă, 21 martie 2026
Superba! Iar cuvantul "nemureste" este ceva ce doar o imaginatie bogata il putea produce. Felicitari! O astept pe urmatoarea ! :)
Elyana
miercuri, 18 martie 2026