Am trecut prin munți sculptați de ploi
Cerul s-a-nchis și s-a deschis pentru noi
Am ținut stelele-n palma mea
Am fost aici înainte de vremea rea
Râurile mi-au spus tainele-n șoapte
Că se duc spre mare, trecând prin noapte
Vântul, prietenul meu dintotdeauna
Doar apărea când mi-am sfințit cununa
Soarele-mi ține cântecul în zori
Răsare purtând ecoul din nori
Umbrele cresc, apoi dispar
Creând destine cu jar
Pământul s-a oprit, l-am simțit
L-am văzut tăcut, destinu-mplinit
Cineva necunoscut mă cheamă lin
Dorurile ce nu dispar, ce mereu revin
Nu-i început și nici nu-i sfârșit
Doar merg prin timp, negreșit
Port amintiri sculptate-n lut
Și fiecare clipă-i un nou început
Mai vechi ca lumina, mai aprins decât focul
Inimă de visător, suflet ce caută codrul
Unde tunetul se zbate și dorul cântă viu
Timpul n-are limite, cu el zbor spre pustiu
Mai vechi ca lumina, mai aprins decât focul
Dorul meu e cântec, iar vântul ecoul
Am dansat cu ielele, dar tu să nu uiți să vorbești
Căci timpul curge liber, și brusc nu mai ești
Mai vechi ca lumina, mai aprins decât focul
Țipătul meu este blând, bată-lar norocul
Am fost acolo când s-a născut zarea
Și voi fi aici când va seca marea
Mai vechi ca lumina, mai aprins decât focul
Inimă de visător, suflet ce caută codrul
Unde tunetul se zbate și dorul cântă viu
Timpul n-are limite, cu el zbor spre pustiu
Marea îmi știe pașii
Natura mi-a văzut ochii
Sângele-mi curge-n izvoare
Eu am fost și lună și soare
Tu nu mă știi, dar mă simți
Când taci și plângi, și te rogi la sfinți
În murmurul frunzelor toamna
Sunt speranța lumii, dar și rana
vezi mai multe poezii de: Velaurius
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.