Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDXXVIII

Pe puf de păpădii un bard stă cu ochii la lună căscați,
Se întreabă oare poate luna să umble desculță sub nori,
Acolo unde timpul e noapte ori zi uneori,
Să nu fie oare mocirlă să-și murdărească albul din călcâi?

Alege-mă de-ți sunt otravă concepută prin simțibil
rupe tot când arde-n coaste chemarea irișilor mei,
săgeți înfipte-n trupuri moarte - iubirea-i un blestem,
iar sângele apos ce curge - un doliu efemer.

Soarele zboară în vals pe cer,
Îi simt razele pe buze,
Culoare în obraji îmi dă.
Oare ai aruncat vrăji peste mine?

Perne moi, pline de vise,
V-aș așterne în cerdac
Și când stele-s aprinse
Să mă-mbăt de liliac.

Fecior, fecior, joacă acum într-un picior,
Fecior, fecior, fii tu cel mai atrăgător,
Fecior, fecior, dansează pe plaiurile românești,
Fecior, fecior, să vadă lumea cine ești.

Încă mai simt. Nu știu ce simt.
Încă mi-e dor… sau poate nu?
Încă te văd… dar nu ești tu.
Te-am implorat, te-am menajat.

M-am pierdut cândva în cutele unui cuvant
neștiind începutul nici sfârșitul
doar înțelesul ce îmi curgea prin creier
abandonându-mă unui univers creat de himere

Tu, cel care nu exiști, și totuși mă bântui…
Tu, cel care nu exiști, dar exiști prea mult.
Tu, născut din vise și dor neîmplinit,
Tu, ce trăiești doar în taina inimii mele,

Am trecut prin munți sculptați de ploi
Cerul s-a-nchis și s-a deschis pentru noi
Am ținut stelele-n palma mea
Am fost aici înainte de vremea rea

E o seară a visului
și iată-ne deasupra lunii
mângâindu-i chipul
intonând o arie necunoscută

I-am dat visului scrisoare
L-am rugat sã vinã iar
Într-o zi de sãrbãtoare
Netrecutã-n calendar

Chiar dacă timpul s-ar opri
Și tot Pământul s-ar usca,
Chiar dacă zori nu vor mai fi,
Eu te voi aștepta.

Când s-a deschis o carte cu idei,
Un cântec se porni rupând tăcerea
Ce se îmbrățișa cu nervii mei...