Plimbări nocturne printre stele
De când el gândul s-a tot dus
Să zburde fără de inele
Să amuţim deşi n-am spus,
Nimic din ce era defel
Printre amurguri de iubire
Mai important, mai plin de zel
Când şi tristeţea-i fericire.
Zboruri de visuri se îndeamnă
La răsăritul minţii ce se-ntreabă
A fi sau a nu fi înseamnă
Să mergi, să stai sau să n-ai grabă?
Te-ntrebi fără s-aştepţi răspuns
Viaţa e dulce ca veninul
Mai bine pui amnarul cât mai sus
Decât să guşti din el paharul plinul,
Cu armonii pierdute-n toamnă
Cu rostul cel uitat din vară
Cu cugete uitând că-nseamnă
Mai mult, puţin sau într-o doară,
Vei auzi cum ea chemarea
Va reveni la primul infinit
Când, cum şi ce va vrea strigarea
Te va dori ca pe iubit,
Doar când răsare luna nopţii
Când el zenitul e departe
Când fără frica dulce a morţii
Vei reciti din nou în carte,
Căci doar finitul se destramă
Lăsând el locul nimănui
Tu caută de mai ia în seamă
Un răsărit şi un apus haihui.
vezi mai multe poezii de: Pitagora
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.