are sânge de dinozaur
şi ochi cameleonici
iubitule
mi-ai spus în după amiaza
big-bangului meu
râzând lipită
de cel mai înalt nuc din univers
eu n-am înţeles
şi nici nu puteam să privesc
prea adânc în mine
pe când sânii tăi tremurau seminuzi
iar pe umerii-ţi rafaelici
soarele curgea
până pe buzele îndoliate
după un sărut primordial
neuronii mi se amestecaseră
inepuizabilo
cu spermatozoizii supravieţuitori
epidemiei mondiale de depresie
şi filozofia trupului tău
era mult mai interesantă
decât orice altă înţelepciune
acum
scormonind amintiri
prin ploaia sfârşitului
amestecând aleatoriu
universurile alternative
din mintea mea colapsată
mă tot întreb retoric iubito
cui ar trebui să mă donez
dacă te-am pierdut iremediabil
zoologilor
sau psihiatrilor?
vezi mai multe poezii de: paparuz
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Adina, iti multumesc frumos! te mai astept!
paparuz (autor)
joi, 16 iulie 2015
O poezie filozofica , as spune eu ...o cautare a sinelui , mai degraba o incercare de intelegere si de plasare a Eu-lui intr-un univers perceput in mod dezolant , in care centrul este iubita, ca o pata de culoare , viata ... Constructia este centrata pe iubita , pierderea ei duce la haosul ''universului " personal .
Foarte bine realizata poezia , felicitari !
Adina Speranta
joi, 16 iulie 2015
cu drag, va mai astept!
paparuz (autor)
joi, 16 iulie 2015
hmmm, mai trebuie sa citesc odata. am mai citit-o de doua ori. poate din cauza rasetului ei, nucului inalt, finalului? un text foarte bun!
roxana.c
miercuri, 15 iulie 2015
imi place poezia...sincera , directa, frumos
gabriela
miercuri, 15 iulie 2015
Ti-am citit poeziile si m-au impresionat
Multumesc
sebastian
miercuri, 15 iulie 2015