De când te-ai dus, m-a năpădit pustiul…
N-aș fi crezut atâta gol să fie!
E vană orișice filozofie
Când zorile și-au stins trandafiriul.
Mi-ai fost unicul gând și avuție…
De când mi te-a înfășurat sicriul
Zadarnic mai încerc să fac pe viul,
Mi-e mult mai greu pământul decât ție!
Ne-a despărțit ursita nemiloasă…
A fulgerat spăimântătoarea coasă
Tăindu-ne-mpletitele destine
Și lacrimilor ne-a secat șuvoiul,
Eu sunt, în lumea celor vii, strigoiul,
Iar cel adevărat sunt lângă tine.
vezi mai multe poezii de: Victor Eftimiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.