Îl istoveau, pe vârful de colină
Oțetul, lancea, spinii și amarul;
Pe brânci, soldații azvârleau cu zarul
Și-i împărțeau veșmintele-n ruină.
Furtuna se opri. Iar luna plină
Albea în fund, urcând și ea Calvarul.
Pe fața Lui, mai albă decât varul
Cădea ușor a razelor lumină.
În ochii Lui, o boltă înstelată
Își răsfrângea seninul nesfârșit
În clipa când, zvâcnind ca o săgeată,
O stea se spulberă în infinit…
O, steaua ce lucise altădată
În calea celor Trei din Răsărit!
————————————————————————-
sursa: #versurisubfloridetei
vezi mai multe poezii de: Victor Eftimiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.