Din văzduh, pe temple moarte, început-a să se cearnă,
În buchete resfirate, floarea nopților de iarnă.
Miezul nopții. Viscolește. Nu e nimeni prin cetate…
Doar un orb bătrân și gârbov, pe la porți închise bate.
Glasul lui, purtat de vânturi, ca un fulg rătăcitor
Se topește în noianul fulgilor ce cad și mor…
Nu-i deschide nimeni. Orbul părăsit de vlaga vieții
Se împiedică, se scoală, pipăind ușor pereții,
Mâna-i tremură pe coarde și din unghii sângerate
Un acord ușor de liră aiurând ușor, se zbate, —
E-n zadar! Căci în noianul fulgilor ce cad și mor
Glasul lirei se topește ca un fulg rătăcitor.
O, ce frig, ce frig! Și-atâta e de cald acum prin case
Cei bogați petrec și nu vor la căminul lor să-l lase!
În zadar se roagă orbul pe la porțile închise
Să le cânte rapsodia lui Achile și Ulyse!
O! aedul cel din urmă și rapsodul cel dintâi
Va muri uitat pe drumuri și cu lira căpătâi…
Va muri! Își simte moartea! Vede coasa ce scânteie
Și s-apropie. Înlături! Noaptea pare-o epopee
Lungă… lungă… nesfârșită. Vântu-i biciul lui Neptun,
Care-i sfâșie obrajii tot mai aprig, mai nebun;
Fulgii par un rai sălbatec de furnici ori de albine
Care zumzăie și-nțeapă… Si cum ziua nu mai vine
Și cum nimeni nu-i deschide, cade bietul cerșitor.
Vântul tace. Iar zăpada îl acoperă ușor.
Noaptea scade. Trecătorii, lângă-o poartă încuiată,
Au găsit în zori de ziuă un moșneag ucis de ger, —
Gura-i stă parcă să ceară, mâna lui era’ nghețată
Iar pe lira-i fără coarde scria: „Lira lui Homer!”…
————————————————————————————
sursa: @versurisubfloridetei
vezi mai multe poezii de: Victor Eftimiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.