Descoperă-te-n fața drapelului ce vine
Purtat de mâini voinice în sunet de fanfare...
În fiorul de mărire ce-și taie drum prin tine,
Vorbește vitejească, străvechia-mbărbătare, -
Descoperă-te-n fața drapelului ce vine!
E roș de gloanțe steagul, dar soarele s-adună
Și firele-i de aur s-aprind în foc și ard,
Mătasea învechită acuma-i o cunună
Și nu mai pare zdrențe al patriei stindard,
Căci razele de soare pe fruntea lui s-adună...
Cu soarele în creștet pornește Tricolorul
Și goarnele răsună și inimile bat –
Cu ochii plini de lacrimi s-oprește trecătorul:
Un frate scump el vede în orișice soldat,
Și toți sunt mari în clipa când trece Tricolorul!
Ce mari sunt toți acuma! Drapelul zdrențuit
E mult mai sfânt ca pânza bogată din altar:
Nu fumul de tămâie și nu sfințitul dar
Al cuminecăturii cu roșu l-au stropit,
Ci sângele atâtor Cristosi ce s-au jerfit...
Un trup străpuns de gloanțe fu masa lui de-altar.
Și soarele și ploaia și vântul l-au boltit, -
Închină-te, când trece drapelul zdrentuit!
Drapelu-i mărturia izbânzilor trecute,
Mândria cea de astăzi și visul necurmat –
Și-așa cum trece-n soare măreț, înflăcărat –
Semeață mărturie a gloriei trecute, -
Cu ochii duși la locuri pe unde-a fluturat,
Drapelul își visează fâsiile pierdute!...
vezi mai multe poezii de: Victor Eftimiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.