Vulturul - Victor Eftimiu
Adăugat de: Gerra Orivera

Vulturul m-a muşcat de mână când l-am încătuşat,
Dar s-a-nvăţat cu mine şi stă legat în curte;
Un câine l-a umplut de purici, pisica l-a scuipat.
Îi place viaţa nouă... În grohăituri scurte,

Mănâncă mult... i-e lene... începe să se-ngraşe.
În ochii mici şi roşii zadarnic caut cerul;
Aripa i-e greoaie, privirile sunt laşe,
Vulturu-şi pierde zilnic simbolul şi misterul.

Găinile trec calme, cotidiane, proaste,
Pe lângă el. Vulturul ia graţii de păun;
Imperial se uită la păsăreasca oaste,
Căci el numai cu porcul se simte frate bun...

Îl oboseşte bolta de-atâtea ori brăzdată,
De nu-şi înalţă ochii spre cerul azurat?
Vulturul nu-şi ridică privirea niciodată,
Căci a lăsat-o veşnic spre stârvul căutat...

Acuma plouă-n curte şi curtea-i o băltoacă...
Cu gheara-ncătuşată - sinistru epitaf -
E fericit vulturul... s-alintă şi se joacă
În ploaia care-l spală de purici şi de praf...



vezi mai multe poezii de: Victor Eftimiu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.