(fragment)
IX
Copilul parcă-n vraja-i mă ține. N-am ce face!
Doar nevinovăție în jurul meu îmi place;
Copilu-i aur! Omul e însă plumb și-aramă
Îmi este drag Astyanax și-ntreb de bună seamă
Pe Hector: Te-ai jertfit tu destul la Troia oare?
Un cer senin sunt. Totuși port și vreo fulgerare.
Flux și reflux la mine sunt zambet și mânii
Nu știu de nimeni, fie că gura-mi ar zâmbi
Sau, ca un tunet, glasu-mi în spațiu se cufundă.
Un suflet am cu aștrii pe bolta lui profundă
În inimă, hotare nu am și nu-mi știu nici
Vr-un loc să nu vibreze de dragul celor mici
Și al celor slabi ce sprijin cerșesc în sărăcie.
De sunt nebun, mi-e locul printre nebuni și mie.
Nu pot răbda ca raza pornind din cer acum
Spre oameni, să se-oprească la jumătate drum.
Nu-mi place adevărul să mi-l măsor cu cotul.
Vreau steaua cum se vede și râsul sincer, totul.
Bătrân, vă văd cum treceți. Dar, trist sau zâmbitor
Sunt veacul ce domină momentul trecător.
Orice-ți găsi de lucru, ce poate îmi cuvine
Și e și pe măsura unui bunic ca mine,
Vi-l fac, chiar dacă unii-l cred bun, iar alții nu!
M-au luat biruitorii cu ei, de mult! Și-acu
Mă-năbuș. Biruința, cât e de nemiloasă!
Cum am fugit! O stâncă, o plajă nisipoasă
Blând mă primiră. Moartea mă-ntâmpină: - Proscris,
Bine-ai venit! Și-un zâmbet văzui lucind deschis.
În mine-n conștiința ce-și trimitea solia.
De-atunci iubesc copiii, iubind copilăria
Cu tot ce are într-însa mai bun decât am eu.
Copilul e iubire și-ncredere mereu
Și-i singura ființă-n viața sumbră, care,
Necunoscând ce-i pizma, e mic și totuși mare!
traducere Lazăr Iliescu
vezi mai multe poezii de: Victor Hugo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.