Râul azvârlise pe un pat de val
Fata goală, goală, dincolo de mal.
Și-i lăsase trupul singur, dezgolit,
Numai cu lumina zilei învelit.
Părul dat pe spate, ca de-o mână lins —
Din obraji un galben, peste tot întins,
Iar pe gât de-a rândul, cum n-am mai văzut,
Una lângă alta urme de sărut.
Se vedea pe mijloc cât de mult luptase
Când în brațe râul o înfășurase
Și cât se căznise râul se vedea
Până ce să-i rupă bluza de pe ea.
Umerii, ca-n menghini îi erau striviți
Pieptul numai urme, sânii răvășiți.
Parcă o târâse în adânc pe brânci.
Parcă o strânsese cineva-ntre stânci.
Am stat mult acolo singur și-am privit
Trupu-acela care râul l-a iubit
O, ce mijloc dulce, tras ca prin inel,
De-o prindeam, ca râul, o iubeam la fel.
—————————————————————————-
sursa: @versurisubfloridetei
vezi mai multe poezii de: Virgil Carianopol
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.