Ea nu m-a tăvălit niciodată
prin grădina cu portocali a trupului ei.
Ea este o femeie intangibilă.
Printre degete îmi scapă ca nisipul.
Bucuria mea umblă în zdrenţe.
Şi totuşi, ea este femeia din care beau apă pe furiş.
Femeia în care îmi voi îneca singurătatea.
Eu nu mai ating de multă vreme pământul,
când merg – eu calc pe păsări în zbor...
Femeie intangibilă, femeie secretă,
în noaptea aceasta te voi arunca în groapa cu lei!
În noaptea aceasta te voi deschide!
vezi mai multe poezii de: Virgil Diaconu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.