despre chip
știe că-i
doar o crustă de lumină
întinsă pe perete
trupul nu-i decât o plămadă
dospită prea mult
femeia îl expune ostentativ
ca pe un obiect de inventar
poate cineva fără ocupație
îi va fi martor al vieții teribil de fade
oglinda
o arată în cioburi
nici urâte nici frumoase
care o privesc fără permisiune
n-aș avea în vecii vecilor poftă
de așa ceva
poate vreun prieten de-al meu
fără pretenții
și plictisit de forme și fond
uneori
în lumină oblică
chipul expandează în contururi
ca o hartă veche, desenată în grabă
și-atunci
țipă oglinda
ca într-un accident de tren
în care nu a murit nimeni,
dar toți au fost răniți
poate vreun prieten de-al meu
să aibă un ochi fără memorie
și să-i zâmbească
eu încă mai număr treptele scării valorilor
eu încă mai am dorințe istețe
și-atunci închid ochii
ca oglinda
când o doare vederea
vezi mai multe poezii de: Virgil Teodorescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.