Pe umerii mei crește, iar, primăvara
Cu verdele-i tainic și albi ghiocei.
Foșnesc frunze crude, prin ramuri albastre
Și susură visul trezind pașii mei.
Splendoare e-în ochii ce văd primăvara,
Un timp de lumină, de zbor și avânt
Din somn s-au trezit rândunelele, iarăși,
Se-aduna in stoluri și vin pe pământ.
Gingașa făptură ivită din iarnă,
Își lasă amprenta pe tot ce e viu.
Izvoarele- își duc unduirea spre mare,
Și sufletu-mi cântă în verdele viu.
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.