Sunt călătoare-n visul cu nefiresc traseu,
Un drum între oglinzi cu unduiri ciudate
Şi-n luciul lor se plimbă, un infinit de eu,
Cu întrebări nespuse şi braţe-ncrucişate.
Ating cu gândul tainic oglinda apropiată,
O poartă se deschide cu zgomot şi tumult,
Zăresc prin amintiri cum se arată o fată
Ce spune insistent că-i vremea s-o ascult.
“-Cine eşti tu, copilă? Întreb cu nerăbdare,
Cum te-ai ivit aici, de nici nu te-am simţit?
Fata se-ntoarce-ncet vorbind încrezătoare:
- Femeie, eşti chiar tu, cu zâmbet fericit.”
Mă-mpinge fără veste spre zidu-ntunecat
Unde oglinda-i spartă în mii de cioburi reci,
Văd chipul meu umbrit, de zbucium încărcat,
Am ochii stinşi de plâns, cuvintele sunt seci.
“Priveşte-mă pe mine, cea care-ţi stă în faţă,
Apoi, întoarce-ţi ochii spre trupul prăbuşit,
Hai, spune ce alegi, un pas greoi prin ceaţă
Sau zborul spre lumină cu suflet primenit.”
Buimacă mă trezesc sub razele de-afară,
Sub mângâierea dulce a noilor răspunsuri,
Balanţa mea se înclină spre noua primăvară,
Topesc ninsori absurde şi aflu alte sensuri.
vezi mai multe poezii de: aspiranta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.