Vis urât - Carmen
Poezie adăugată de: Ina M.

    marți, 29 martie 2016

Mâna sufletului stins
Din greşeală a atins
Faţa inimii ce bate
În ritmul care se zbate
Să treacă neobservat
Lângă creierul culcat.
C-un picior este proptit
Ochiul ager ce-a şoptit
La urechea care vede
O bilă în haină verde.
Buzele miros sudoare
Iar nasul c-o sărutare
Simte degetul întins
De sufletul ce e cuprins
De un tremur cenuşiu…
Încruntare-n ceas târziu!
Legături fără de noduri,
Neuroni uitaţi prin poduri
De gânduri împrăştiate
Şi pe spate adunate
În cocoaşa cea hidoasă;
Acrobat fără de plasă
Ai greşit când ai sărit!
Conştient, râmăn uimit…
Eu sunt cel care-a căzut
În visul ce l-am avut!



vezi mai multe poezii de: Ina M.




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Doamne-ajută! Mulţumesc pentru gândul bun, Casandra!
Ina M. (autor)
marți, 29 martie 2016


Îmi pare rău pentru starea sufletească în care te afli Carmen si să-ti revii cât mai repede .
casandra
marți, 29 martie 2016


Mulţumesc, Crina! Mie mi-ar place dacă ar trece mai repede starea sufletescă în care sunt! :(
Ina M. (autor)
marți, 29 martie 2016


Mi-a placut concizia exprimarii,forta sentimentelor.
crina_pavel
marți, 29 martie 2016