Strașnic, cântecele mele, în mirări întrebătoare,
Vor stârni doar primăvară, jos, aici, în ramuri ninse
Cu-amintirile vrăjite ale unui stol de soare.
Uite! Azi îți scaldă geamul cu-nfloririle întinse,
Când își răvășesc sideful pe albastrele-așternuturi
Ale dimineții calde. La răscruce de poeme,
Te-or chema de după vise rotocoale largi de fluturi,
Alungate-n jurul lumii, exilate-n căi de vreme.
Uite! Mâini de înger lasă raze frânte peste tâmple
Și aprind îmbobocirea unor azurii cuvinte,
Ca, din somnolente raiuri, basmele să se întâmple
Întrupate în luceferi, sub fantastice veșminte.
Prea te simt un vânt prin mine, ferecat între vocale,
Grai duios de pus pe suflet, să-i însuflețești pridvorul,
Azi te scriu în primăvara cu erupții verticale,
Viscoliri de păsări albe, care-și țipă-n ele dorul!
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.