Vorbe goale pline de spini - Alone
Poezie adăugată de: Alone

    joi, 19 ianuarie 2017

Nimeni nu ştie, dar toţi se încred doar în vorbe
Eu nu jignesc cuvintele, eu savurez tăcerea ce mă fierbe
de viu. Pictez aripile morții, să rănesc stelele triste
Îmbrătisez durerea, tăcerea, îmbătat în vise autiste

N-am găsit bucuria, dar tristeţea m-a găsit
Mi-a îmbrăţişat spinii-n petale negre sângerii, răvăşit
De răspunsuri găsite, pierdute-s întrebările căutate
Zâmbetul ăsta cusut îmi inspiră tristeţe, şi răutate

Exist în a încerca să rezist în poze albe, învăluit
De-ntunericul minciunii, adevărul şi-a tăiat aripile. Sunt uluit
Cuvintele încă plutesc când în gurile altora vorbele se târăsc
Am îmbrățișat spinii iubirii, ca la final, pe ea însăşi s-o urăsc

Şi prea mulți profită, că doar asta le e menirea,
să savureze durerea-n care o îngroapă cu pasiune omenirea
Dar prea puțini vor s-observe durerea tablourilor surde
Mulţi suferă-n tăcere, alții lângă zgomot, unii nu vor să-l asculte

Acum prea mulți închid ochii, şi puţini gura
Mostenirea următoarelor umbre era o speranță, nu incultura
Pe toţi îi jigniți, îi tratați cu ură
La fel şi pe cei îndrăgostiți, sau obsedați de cultură

N-o să-nţelegi suferința dacă n-ai sufletul în cioburi
V-aţi detaşat de spirit, alergând încontinuu după corpuri
Mi-amintesc tristețea, cu o ambiguă claritate
Asta e dezamăgirea mea față de umanitate



vezi mai multe poezii de: Alone




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.