Angoasele triste-ale unui Vals Voios
Wallace Stevens,1879-1955
Adevărul este că vine-o vreme
Când nu mai putem plânge pentru o muzică
Devenită prea mult sunet nemişcat.
Vine-o vreme când valsul
Nu mai exprimă dorinţa, un mod
De a dezvălui dorinţa şi umbrele ei goale.
Prea multe valsuri au luat sfârşit. Şi-apoi
Există acel Hoon c-un munte de minte,
Care nu şi-a manifestat niciodată prin vals dorinţa,
Care-a descoperit toate formele şi ordinea-n singurătate,
Pentru care formele n-au luat niciodată chipuri omeneşti.
Acum, pentru el, aceste forme-au dispărut.
Nu există ordine în mare – şi nici în soare.
Formele şi-au pierdut strălucirea.
Există această imprevizibilă droaie de oameni,
Aceste imprevizibile feţe şi braţe,
O imensă nelinişte sub presiune, mereu eliberată,
Aceste voci strigând fără a şti pentru ce,
Dar dorind să fie fericite, fără a şti cum,
Impunând forme pe care nu le pot descrie,
Cerând o ordine dincolo de puterea discursului lor.
Prea multe valsuri au luat sfârşit.Şi totuşi formele,
Pentru care vocile strigă, acestea, pot fi, de asemenea,
Anumite manifestări ale dorinţei, moduri de-a se dezvălui.
Prea multe valsuri – Epopeea neîncrederii
Răsună mai devreme şi mai des, curând va fi permanentă.
Câteva armonii sceptice-n curând, într-o muzică sceptică,
Vor uni chipurile, iar formele acestor oameni
Vor străluci iarăşi în mişcare, muzica
Va fi mişcare şi va fi plină de umbre.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Wallace Stevens
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.