Despre poezia modernă
Wallace Stevens (1879 - 1955)
Poezia minţii în tentativa de a găsi
Ceea ce este de ajuns; nu este necesar să găsească
Întotdeauna ceea ce caută: scenariul a fost stabilit; se repetă
Doar textul.
Apoi piesa se schimbă
În altceva. Trecutul ei a fost un cadou.
Ea trebuie să trăiască, să se adapteze la limbajul locului.
Trebuie să întâlnească bărbaţii timpului şi să întâlnescă
Femeile timpului. Trebuie să reflecteze asupra războiului
Şi să găsească ceea ce este de ajuns. Trebuie
Să construiască o scenă nouă. Trebuie să urce pe acea scenă
Şi, ca un actor niciodată mulţumit, încet şi meditând,
Să sufle acele cuvinte care în ureche,
În gingaşa ureche a minţii, repetă,
Cu exactitate, ceea ce ea vrea să audă, sunetul
Cărora e ascultat de o audienţă invizibilă,
Nu piesa, ci pe sine însăşi, exprimând
Emoţiile a două persoane în momentul când cele două
Emoţii devin una. Actorul
Este un metafizician în întuneric, dând viaţă
Unui instrument, atingând strune subţiri şi iscând
Sunete care rezonează cu exactitate imediată
Şi care conţin mintea în întregime, mai jos de atât neputând coborî,
Mai sus de atât neavând dorinţă să urce.
Şi trebuie
Să fie dobândirea unei împliniri – poate
Fi un om patinând, o femeie dansând, o femeie
Pieptănându-se. Poezia ca acţiune a minţii.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Wallace Stevens
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.