Moartea unui soldat
Wallace Stevens, 1879-1955
Viaţa se contractă şi moartea e aproape,
Ca într-o scenă de toamnă.
Soldatul cade.
El nu devine pentru trei zile un personaj,
Nu-şi impune desprinderea,
Nu pretinde niciun fel de pompă.
Moartea e absolută şi lipsită de grandoare,
Ca într-o scenă de toamnă –
Când se opreşte vântul,
Când se opreşte vântul şi, acoperind cerul,
Norii îşi continuă, cu toate acestea, plutirea
Într-o direcţie sau alta.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Wallace Stevens