Treisprezece feluri de a privi o mierlă
Wallace Stevens (1879 - 1955)
I
Printre treisprezece munţi înzăpeziţi,
Singurul lucru mişcător
Era ochiul mierlei.
II
Eram compus din trei minţi,
Ca un copac
În care sunt trei mierle.
III
Mierla se răsucea în vâltoarea vânturilor toamnei.
Era o mică parte a pantomimei.
IV
Un om şi o femeie
Sunt una.
Un om şi o femeie şi o mierlă
Sunt una.
V
Nu ştiu ce să prefer,
Splendoarea inflexiunilor
Sau frumuseţea aluziilor,
Fluieratul mierlei
Sau momentul de după.
VI
Țurţuri de gheaţă acopereau fereastra lungă
Cu geamuri barbare.
Umbra mierlei
Se proiecta peste ele, încoace şi încolo.
Tristeţea
Urmărea în penumbră
O cauză indescifrabilă.
VII
O, oameni delicaţi din Haddam,
Oare de ce vă imaginaţi păsări de aur?
Chiar nu vedeţi cum mierla
Se plimbă printre picioarele
Femeilor din preajma voastră?
VIII
Cunosc accentele nobile
Şi lucidele, inevitabilele rime;
Dar mai ştiu, de asemenea,
Că mierla este implicată
În tot ce ştiu.
IX
Când mierla a zburat şi nu se mai vede,
A însemnat marginea
Unuia dintre multele cercuri.
X
La vederea mierlelor
Zburând prin lumina verde,
Până şi patroanele bordelurilor eufonice
Ar scoate exclamaţii ascuţite.
XI
El a călătorit prin Connecticut
Într-o trăsură de sticlă.
Odată l-a săgetat o spaimă,
Atunci el a crezut pentru o clipa
Că umbrele echipajului său
Sunt nişte mierle.
XII
Râul se mişcă.
Mierla trebuie să fie în zbor.
XIII
A fost seară toată după amiaza.
Ningea
Şi avea să mai ningă.
Mierla stătea
Pe crengile cedrului.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Wallace Stevens
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.