Cântec despre mine – 4 - Walt Whitman
Adăugat de: Gerra Orivera

În jurul meu unii umblă și întreabă,
Lumea cu care mă-ntâlnesc, urmarea
amintirilor mele din copilărie, sau
ce-nseamnă pentru mine cartierul și
orașul în care trăiesc, sau țara,
Ultimele știri , descoperiri, invenții, asociații,
autori vechi și noi,
Cina mea, îmbrăcămintea, societatea,
complimentele, taxele,
Nepăsarea adevărată sau închipuită a
vreunui bărbat sau a unei femei iubite,
Boala unuia dintre-ai mei, sau a mea,
o supărare, sau o pagubă, deznădejdi
și exaltări;
Bătălii, ororile războiului fratricid, febra
zvonurilor, evenimentele;
Toate vin către mine, zile și nopți, și se
întorc de la mine,
Dar ele nu sunt Eu-însumi.
Ceea ce-s eu stă departe de împingeri și trageri,
Stă amuzat, dispus, compătimitor, indolent,
unitar;
Privește-n jos, sau în sus, ori își lasă brațul
îndoit în repaus,
Privind cu capul într-o parte, curios de
ce-are să mai vină;
În același timp în joc și în afara jocului,
observându-l și minunându-se.
Mă uit îndărăt la zilele mele pe când asudam
prin ceață cu filologi și palavragii;
N-am nici batjocuri, nici contraargumente –
sunt martor și aștept.



Traducere Mihnea Gheorghiu



vezi mai multe poezii de: Walt Whitman




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.