Unii nu s-au gândit la asta niciodată.
Tu însă ai făcut-o. Deschideai uşa şi-abătut
Spuneai c-ai fi vrut să-mi aduci câteva flori
Dar s-a-ntâmplat ceva şi n-ai putut.
Era-nchisă florăria. Sau ai avut dubii.
Acel fel de-ndoieli pe care-o minte ca a noastră
Le nutreşte mai mereu. Te-ai gândit
Că n-or să-mi placă sau că am destule flori în glastră.
Asta mă făcea să zâmbesc şi să te strâng în braţe.
Acum pot doar zâmbi.
Dar, iată, florile pe care-ai fi vrut să mi le-aduci
Au avut o viaţă lungă. Până-n această zi.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Wendy Cope
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.