Ea jura ca-i din adevar, icoana
si eu o cred, desi minciuna-i simt,
ma vede june fara de prihana
neinvatat cu-al lumii vested jind.
Ma crede tinar desi bine stie
ca zile-mi mai bune-mi sint trecut
si eu pare s-o cred si-n viclenie
si-al ei si al meu, ni-i adevarul slut.
Ea tace mincinoasa. De ce oare
nu-i spun ca sint batrin, cun de-am uitat?
Esti un narav al dragostei, uitare,
anii nu-i stii, citi ai cu-adevarat!
Si-astfel o mint, la rindu-i si ea minte,
minciuna-i dintre vini cea mai cuminte...
vezi mai multe poezii de: William Shakespeare
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.