Văd doar cu mintea de când sunt departe,
Iar ochiul ce mă-ndrumă peste tot
Nu mai răspunde, a orbit în parte,
Pare că vede, dar de fapt e mort;
Căci inimii imagini nu-i transmite
De păsări, flori, nici vreun contur ivit.
Din ce se mișcă mintea nu cuprinde
Privirea nu reține ce-a zărit;
Căci dacă vede ce e rău sau bun,
Ființă minunată sau diformă,
Munte sau mare, ziuă, cer nocturn,
Corb ori hulub, în tine îi transformă.
Fără vreun gând, plină de tine doară,
Mintea fidelă ochiul mi-l înșală.
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: William Shakespeare
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.