De mâinile iubirii făurite
Acele buze mi-au șoptit ”Urăsc”
Pe când favoruri eu ceream iubitei;
Dar când văzu ce mult mă chinuiesc,
Îi încolți în suflet îndurarea,
Certându-și limba care, totuși bună,
Obișnuia a pronunța iertarea,
Și-o învăță , mai nou, așa să spună:
”Urăsc”, a continuat, schimbându-i rostul
Cu un final ca ziua, când pe cer
Urmează nopții, care ca un monstru,
Din rai își ia avânt către infern.
”Urăsc”, fără ca ura s-o anime
A spus și m-a salvat, ”dar nu pe tine”.
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: William Shakespeare
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.