Biet suflet, prins în lutul meu vicios,
Sclav poftelor trupești ce te-asaltară,
De ce, flămând, sărac, la mare cost,
Pereții-i decorezi pe dinafară?
De ce, atât de mult, pe-o închiriere
De casă amărâtă, cheltuiești?
Vrei viermii, pe întreaga ta avere
Moștenitori? Așa ai să sfârșești?
Consumă-ți trupul, suflete, mai bine,
Scăderea lui să fie al tău spor;
Plăcerea schimb-o pe trăiri divine,
Bogat lăuntric, nu-n exterior.
Iar moartea-ți va fi hrană, ca urmare
Când moare moartea, nimeni nu mai moare.
Traducerea: Adrian Vasiliu
vezi mai multe poezii de: William Shakespeare
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.