Sonetul CXXIX Th' expense of spirit in a waste of shame - William Shakespeare
Adăugat de: advas

Vigoarea consumată în păcat
E poftă-n acțiune, desfrânare
Mortală, mincinoasă, de blamat,
Sălbatică, rea, crudă, trădătoare,
De cum e obținută e hulită,
Vânată, dar când dă să se-mplinească
Simți scârbă ca de-o nada înghițită,
Întinsă-anume să te-nnebunească;
Nebun în căutări, în act barbar,
Vrând, posedând, de patimă cuprins;
Extaz deplin, apoi, un gust amar;
Plăcere-anticipată; după, vis.
Toate se știu, dar nimeni n-a aflat
Cum să evite raiul către iad.



Traducerea: Adrian Vasiliu



vezi mai multe poezii de: William Shakespeare




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.